Vizitați pagina instituției American College of Thessaloniki în limba englezăSite-ul ACT în limba română conține informațiile esențiale, de care aveți nevoie. Pentru o informare mai completă despre ACT și tot ceea ce oferă, vă rugăm să vizitați pagina noastră în limba engleză la adresa www.act.edu
Despre ACT
ACT - American College of Thessaloniki este o instituție de învățământ particulară, cu caracter nonprofit, membră a Colegiului Anatolia, una dintre cele mai importante organizații educaționale din Grecia, cu o contribuție de peste 130 de ani la toate nivelurile de învățământ.
ACT este recunoscut în Statele Unite de către Comisia pentru Instituțiile de învățământ superior a New England Commission of Higher Education (NECHE), o organizație care certifică unele dintre cele mai bune universități americane, precum Harvard și Yale. Totodată, programele de licență ACT au și certificare europeană prin intermediul Open University din Marea Britanie.
Programul de studii pe care îl oferă conduce spre obținerea unei diplome de licență sau de masterat (MBA și MS). Colegiul oferă, de asemenea, un program extins de burse, bazat nu numai pe nevoile de natură financiară, ci și pe rezultatele candidaților.
De ce ACT
- Un curriculum cu standarde înalte, după modelul marilor universități americane.
- Singurul program din nordul Greciei, recunoscut de NECHE, comisia care validează cele mai bune universități din lume, cum ar fi Harvard, Yale, etc .
- Profesori cu studii la universități de prestigiu internațional si cu vastă experiență în domeniu.
Biblioteca Bissell, care se întinde pe o suprafață de 4.500 mp, este una dintre cele mai moderne biblioteci din Europa de Sud-est, iar Centrul Tehnologic Stavros S. Niarchos oferă studenților posibilitatea de a avea acces la cele mai recente mijloace tehnologice.
- Clase mici, care au în medie 16 studenți, permițând contactul direct și personal între profesori și studenți
- Mediu multicultural, cu studenți din întreaga lume.
- Servicii de îndrumare și reabilitare profesională pentru absolvenți.
- Learning in Action. Învățarea prin practică îi ajută pe elevi să intre în legătură cu diverse firme și organizații și cu viața socială a orașului și a regiunii mai largi.
- Program extins de burse, bazat nu numai pe nevoile financiare, dar și pe performanța studenților; bursele se reînnoiesc anual.
- Singurul program din Grecia de Nord cu experiență și cu garanția calității Colegiului Anatolia, o instituție de învățământ cu istorie în excelența academică, începând din anul 1886.
Programe
Programe de licență (Bachelor’s Degrees)
BS in BUSINESS ADMINISTRATION
Administrarea Afacerilor cu specializare în:
Entrepreneurial Management • International Business & Finance • Marketing • Tourism
HOSPITALITY AND TOURISM MANAGEMENT
Studii în Managementul unităților de turism, în colaborare cu renumite instituții de învățământ din Elveția (2 ani în Grecia și 1 an în Elveția).
BS in COMPUTER SCIENCE
Tehnologia informației
BS in BUSINESS COMPUTING
Informatică Aplicată
BA in POLITICAL SCIENCE & INTERNATIONAL RELATIONS
Științe Politice și Relații Internaționale
BA in ENGLISH
Literatura engleză cu specializare în:
Limbă și literatură • Comunicare și New Media
BS in PSYCHOLOGY
Psihologie
BS in BIOLOGICAL SCIENCES
Științe Biologice
BS in AVIATION MANAGEMENT with PILOT STUDIES
De asemenea, studenții pot să urmeze o specializare secundară (minor), care poate fi combinată cu orice licență de bază (major).
Programe postuniversitare (Master’s Degrees)
MBA - MASTER IN BUSINESS ADMINISTRATION în următoarele domenii:
- Banking and Finance
- Entrepreneurship
- Management
- Marketing in the Digital Era
MASTER OF SCIENCE IN INDUSTRIAL/ORGANIZATIONAL PSYCHOLOGY
MASTER OF SCIENCE IN HOSPITALITY AND TOURISM MANAGEMENT
Certificate
act.edu/academics/certificate-programs
Știați că ...la ACT cursurile încep în septembrie ... dar ȘI în ianuarie ȘI în aprilie?
Viața studențească
Comunitatea studențească a ACT este caracterizată de multiculturalism. În fiecare an mai mult de 300 de studenți americani din toate Statele din SUA aleg să studieze la ACT, împreună cu studenți din Grecia, din țările balcanice vecine, dar și din orice colț al lumii.
ACT oferă studenților un program complet de activități artistice și sportive, o serie de excursii educative, precum și unul dintre cele mai mari programe de service learning, care aduce studenții în contact cu mai mult de 40 de ONG-uri, oferindu-le posibilitatea de a desfășura o activitate socială.
Clubul de cinema, clubul de diplomație, tenis, scufundări și multe altele îi așteaptă pe studenții ACT să le descopere.
La fel, și viața în Tesalonic. Tesalonic este al doilea oraș ca mărime din Grecia. Un adevărat punct de legătură între Răsărit și Apus și o poartă către Balcani. A fost fondat în anul 315 î.Hr., iar astăzi este un oras modern, cu peste un milion de locuitori, cunoscut prin portul său, prin marile bulevarde și prin frumoasele cartiere din orașul vechi, „orașul de sus“, prin nenumăratele monumente bizantine, muzee și multe altele.
Este cel mai viu „campus” din sud-estul Europei, cu peste 100.000 de studenți, literalmente cu o proporție de 1 student la 10 locuitori. Orașul întâmpină zilnic tineri din întreaga lume, astfel încât viața în ACT nu încetează să fie fascinantă!
Cereri de înscriere
Cum pot afla mai multe despre noile programe oferite de ACT?
Sunând la nr. 2310-398.398 & 2310-398.238-9, pe pagina de internet www.act.edu, sau luând legătura direct prin skype, cu actadmissions.
Ce trebuie să știți despre înscrieri?
Aplicațiile - cu instrucțiunile necesare -se află pe site-ul ACT (www.act.edu), unde le puteți completa și trimite on-line. Anul universitar este împărțit în trei perioade. Începerea programelor are loc în lunile septembrie, ianuarie sau aprilie, existând și o scurtă perioadă de înscriere pe timpul verii, de obicei, de la mijlocul lunii iunie până la jumătatea lunii iulie.
Viitorii studenții trebuie să contacteze Departamentul Admitere cu cel puțin o lună înaintea începerii perioadei de înscriere, pentru confirmarea datelor.
Când ar trebui să fac cererea pentru a începe studiile?
ACT acceptă aplicații din ianuarie până la mijlocul lunii septembrie. Cu toate acestea, este foarte important să se știe că se respectă cu strictețe lista de prioritate.
Burse - Subvenții pentru studii
ACT urmărește permanent să fie nu numai prima opțiune, ci și o opțiune economică pentru tinerii din Grecia, din Balcani și din alte țări. Din acest motiv, ACT acordă burse unui număr semnificativ de studenți nou-veniți, în funcție de nevoile financiare și de performanțele academice.
Scopul acestor burse este de a face posibilă o educație de calitate, în special în aceste vremuri dificile, dar și acela de a recompensa performanța studenților.
American College of Thessaloniki a dezvoltat și a consacrat un sistem de susținere financiară a studiilor, care face ca nimeni în cadrul acestuia să nu fie lipsit de studii din pricina mijloacelor financiare limitate.
Pentru mai multe informații, puteți să contactați biroul de admitere ACT Admissions Office la adresa admissions@act.edu și telefonic la 2310 398 398.